1. Conţinut
  2. Navigare
  3. Alte conţinuturi
  4. Navigare meta
  5. Caută
  6. Alege din 30 de limbi


 

ştiri | 16.05.2008 | 13:00 UTC

Vizita lui Dalai Lama provoacă tensiuni în rândul clasei politice de la Berlin

Ministrul german de externe şi vicecancelar, Frank Walter Steinmeier, nu a fost informat oficial că ministrul dezvoltării, doamna Heidemarie Wieczorek-Zeul, urmează să se întâlnească cu liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, aflat în vizită la Berlin. Informaţia a fost dată publicităţii de un purtător de cuvânt al ministerului federal de externe. În schimb, purtătorul de cuvânt guvernamental, Thomas Steg, a confirmat că şefa executivului, Angela Merkel, a fost de la început la curent cu această întâlnire. Steg a respins însă speculaţiile potrivit cărora doamna cancelar ar fi aranjat această întrevedere sau ar fi făcut presiuni ca ea să aibă loc:


"Cancelarul federal nu a întreprins nimic în acest sens. Nu a organizat sau aranjat această întâlnire, nu a obligat niciun membru al guvernului să se întâlnească cu Dalai Lama, nu a exprimat niciodată aşteptări ca vreun membru al cabinetului său să facă acest lucru", a precizat purtătorul de cuvânt.


Ambasada Chinei la Berlin a înaintat un protest oficial ministerului de externe privind primirea liderului spiritual în Germania. La Berlin s-au şi iscat de altfel controverse privind vizita lui Dalai Lama şi a primirii oficiale. Mulţi responsabili de rang înalt au invocat agende încărcate pentru a evita o întrevedere care ar tensiona şi mai mult relaţiile cu Beijingul.

Alte Ştiri | 16.05.2008 | 13:00 UTC

OverviewTipăreşte toate ştirileTipăreşte



 
Imaginile zilei
ImageOfTheDay
Date bursiere
  • DAX

    DAX-Verlauf
  • DOW JONES

    DAX-Verlauf
  • Kursliste