1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Relevanţa recensământului la suspendarea preşedintelui

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti28 martie 2012

Nimeni nu poate spune astăzi câţi cetăţeni cu drept de vot au reşedinţa stabilă în România şi prin urmare cvorumul legal privind referendumul nu poate fi stabilit în mod obiectiv.

https://p.dw.com/p/14TG1
Traian BăsescuImagine: picture-alliance/ dpa

Preşedintele s-a temut mereu că va fi suspendat, altfel nu ar fi cerut reexaminarea legii referendumului. Cu toate că a afişat aproape mereu o mare siguranţă de sine, şeful statului a fost foarte nesigur, mereu frământat de nelinişti personale, ceea ce explică în cele din urmă agresivitatea sa ieşită din comun. Nici prietenii săi politici nu au putut explica în ultimul timp conduita sa nu doar exagerată ca ton, (trivialităţi verbale, insinuări neonorante), dar şi greşită ca orientare (de exemplu revizionismul antimonarhic şi recuperarea parţială a lui Ion Antonescu).

În 27 noiembrie 2009, preşedintele trimitea Senatului o cerere de revizuire a unei legi care stabilea printre altele condiţiile de validare ale unui referendum privitor la suspendare. Senatul a respins solicitarea preşedintelui în luna mai 2011, iar textul legii a ajuns la Camera Deputaţilor care a fost şi cameră decizională. Preşedintele nu s-a referit explicit la subiectul suspendării, dar a cuprins subiectul la primul punct al solicitării sale care evoca obiecţiile Curţii Constituţionale.

Referinţa e vagă pentru cei nepreveniţi, dar clară ca lumina zilei pentru ceilalţi. În textul contestat de preşedinte se preciza că “demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”. În consecinţă, deputatul PDL, Daniel Buda, omul de încredere din Comisia juridică, a propus un amendament grăitor: “Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale”. Legea a fost adoptată ieri (marţi 28 martie) ceea ce oferă de aici înainte Preşedintelui o pavăză destul de bună în faţa intenţiilor Opoziţiei.

Dezbaterea are cu siguranţă complicaţii constituţionale şi nu este deloc uşor de tranşat. Chiar dacă preşedintele a fost ales cu un număr de voturi inferior celui pretins la demitere, se pot imagina argumente legate de ideea stabilităţii funcţiei, în acord cu argumentaţia care a fost emisă, la un moment dat, în legătură cu preşedintele Senatului.

Dar ceea ce crează mari semne de întrebare este incapacitatea simulată sau reală a administraţiei româneşti de a stabili cvorumul de demitere. Cu alte cuvinte nimeni nu ştie astăzi câţi cetăţeni cu drept de vot au reşedinţa stabilă în România. Recensământul general al populaţiei şi locuinţelor care s-a desfăşurat în toamna anului trecut a fost un dezastru moral. Nu este clar dacă a fost şi un dezastru tehnic, dar credibilitatea sa este foarte scăzută, ceea ce permite manipularea datelor.

Din informaţiile preliminare reiese că populaţia stabilă a ţării a scăzut la 19.042.936 de persoane, ceea ce ar pretinde o revizuire urgentă a tuturor datelor electorale şi o refacere a listelor. Dar specialiştii domeniului au atras atenţia cu mare îngrijorare că datele acestea preliminare sunt ele însele supraevaluate în mod inexplicabil. De ani de zile toate informaţiile publice din surse oficiale şi neoficiale acreditează ideea că în străinătate s-ar afla în jur de 2 milioane de cetăţeni români. Unii spun 2,5 milioane, alţii aproape 2 milioane, dar Institutul Naţional de Statistică susţine că este vorba despre 910.264 de persoane plecate pe termen lung. Este clar că ceva nu e în regulă şi că aceste discrepanţe ar trebui să pună administraţia în alertă, inclusiv în ceea ce priveşte politicile fiscale.

Datele acestea contradictorii, aproximările atât de largi, faptul că un milion de persoane poate dispărea de la o numărătoare la alta (sau poate fi ascuns prin încadrări la alte rubrici) sunt însă de natură să facă din cvorumul legal o realitate foarte elastică. În condiţiile unui recensământ care nu şi-a publicat datele finale şi care este de pe acum lipsit de credibilitate este cu putinţă ca guvernul să păstreze ca bază de raportare datele vechi de acum 10 ani. Oricât de mare ar fi prezenţa la vot, este foarte greu ca prin raportare la aceste date supraevaluate să se împlinească cvorumul de validare a unui referendum. Dar legea însăşi, chiar dacă poate mobiliza argumente constituţionale în favoarea ei, devine, în aceste condiţii, cu totul arbitrară.