1. Conţinut
  2. Navigare
  3. Alte conţinuturi
  4. Navigare meta
  5. Caută
  6. Alege din 30 de limbi



 

ştiri | 16.05.2008 | 13:00 UTC

Vizita lui Dalai Lama provoacă tensiuni în rândul clasei politice de la Berlin

Ministrul german de externe şi vicecancelar, Frank Walter Steinmeier, nu a fost informat oficial că ministrul dezvoltării, doamna Heidemarie Wieczorek-Zeul, urmează să se întâlnească cu liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, aflat în vizită la Berlin. Informaţia a fost dată publicităţii de un purtător de cuvânt al ministerului federal de externe. În schimb, purtătorul de cuvânt guvernamental, Thomas Steg, a confirmat că şefa executivului, Angela Merkel, a fost de la început la curent cu această întâlnire. Steg a respins însă speculaţiile potrivit cărora doamna cancelar ar fi aranjat această întrevedere sau ar fi făcut presiuni ca ea să aibă loc:


"Cancelarul federal nu a întreprins nimic în acest sens. Nu a organizat sau aranjat această întâlnire, nu a obligat niciun membru al guvernului să se întâlnească cu Dalai Lama, nu a exprimat niciodată aşteptări ca vreun membru al cabinetului său să facă acest lucru", a precizat purtătorul de cuvânt.


Ambasada Chinei la Berlin a înaintat un protest oficial ministerului de externe privind primirea liderului spiritual în Germania. La Berlin s-au şi iscat de altfel controverse privind vizita lui Dalai Lama şi a primirii oficiale. Mulţi responsabili de rang înalt au invocat agende încărcate pentru a evita o întrevedere care ar tensiona şi mai mult relaţiile cu Beijingul.

Misiunea de poliţie a UE în Kosovo ar putea fi amânată

Planurile Uniunii Europene de a prelua de la Naţiunile Unite controlul misiunilor de poliţie din Kosovo la jumătatea lunii iunie vor fi cel mai probabil amânate. Motivul este neajungerea la un acord cu privire la transferul oficial de responsabilităţi. Blocul comunitar intenţiona să desfăşoare în Kosovo o forţă de poliţie cu 2200 de membri până la data de 15 iunie, dar aspectele logistice împiedică respectarea programului, a declarat un responsabil european. Diplomaţii susţin că Rusia, membră permanentă a consiliului de securitate al ONU, încearcă să-şi folosească influenţa în acest for pentru a împiedica transferul de putere în Kosovo, de la ONU la Uniunea Europeană.

CE cere Greciei şi Germaniei să abroge legile împotriva preluărilor externe ale unor companii

Comisia Europeana a cerut Greciei sa modifice o lege nationala adoptata pentru a bloca o tentativa de preluare a grupului de telecomunicatii OTE, in caz contrar guvernul elen urmand sa raspunda in fata Curtii Europene de Justitie. Comisia Europeana a acordat Greciei in urma cu zece zile un termen limita de doua luni pentru a modifica controversata lege. Comisarul european pe probleme de piata interna a precizat ca acest lucru contravine legislatiei UE, care prevede ca libera circulatie a capitalului in blocul celor 27 de state este una din libertatile fundamentale. Comisarul european cere, de asemenea, Germaniei sa ia masurile necesare pentru a modifica "legea Volkswagen", care protejeaza compania germana de eventuale preluari.

Ultima zi de lucru pentru angajaţii Nokia de la Bochum

Fabrica Nokia de la Bochum a încetat astăzi producţia de telefoane mobile. Pentru marea majoritate a angajaţilor, aceasta a fost ultima zi de lucru în calitate de angajaţi Nokia. Şefa consiliului de supraveghere al fabricii, Gisela Achenbach a anunţat astăzi că 2150 de lucrători au fost oficial disponibilizaţi. Doar aproximativ 150 de angajaţi mai sunt activi până la închiderea oficială a fabricii, la 30 iunie. Cei 2300 de lucrători disponibilizaţi vor primi despăgubiri în valoare totală de 200 de milioane de euro. Conducerea filialei din Bochum face eforturi să le găsească alte locuri de muncă, dar până acum demersurile au fost încununate de succes doar pentru 200 de angajaţi, majoritatea ingineri, preluaţi de producătorul canadian Blackberry. Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Nokia, alţi aproximativ 240 de disponibilizaţi vor fi angajaţi la o fabrică nou-deschisă de o altă companie. Închiderea fabricii Nokia de la Bochum şi mutarea ei în România afectează în total 4000 de locuri de muncă în Germania, număr care include şi angajaţii pe termen scurt şi pe cei din serviciile de curierat care colaborau exclusiv cu uzina Nokia din această localitate.

Peste 22000 de morţi în cutremurul din China

Ultimul bilanţ oficial al victimelor cutremurului din China indică peste 22000 de morţi, potrivit agenţiei de stat Xinhua. Între timp, sud-vestul Chinei a fost zguduit astazi de o replica a cutremurului care a provocat zeci de mii de morti si pagube materiale imense in urma cu cateva zile. Noul seism a avut magnitudinea de 5,6 pe scara Richter, astfel incat actiunile de salvare a celor inca prinsi sub dărâmături au trebuit sa fie oprite pentru o vreme. Cu câteva ore înainte fusese înregistrată altă replică de 5,1 pe scara Richter. Cea mai puternică dintre acestea a avut o magnitudine de 6,5.

Preşedintele american, în Arabia Saudită

Preşedintele american, George Bush, a părăsit astăzi Israelul, după o vizită de trei zile, şi a ajuns Arabia Saudită, următoarea etapă a turneului său în Orientul Mijlociu. Şeful statului american va rămâne la Riad pentru 24 de ore. În Arabia Saudită, şeful de la Casa Albă va aduce în discuţie, printre altele, influenţa Iranului în Orientul Mijlociu. De asemenea, aprovizionarea cu ţiţei la nivel mondial va fi un alt subiect de dialog între Bush şi regele Abdullah. Casa Albă insistă ca ţările OPEC să asigure o cantitate suficientă de petrol, pentru a tempera creşterile masive ale preţurilor la această materie primă. Ultima escală a turneului preşedintelui american va fi în Egipt. Alături de soţia sa, Bush a vizitat în această dimineaţă un muzeu din Ierusalim, unde i-au fost arătate obiecte din perioada scrierilor biblice şi unde a discutat cu un grup de tineri israelieni despre speranţele de pace în regiune.

Averile preşedintelui şi vicepreşedintelui din SUA

Presedintele american, George Bush, are o avere estimata la 7,2 milioane de dolari, dezvaluie raportul sau financiar pe anul 2007, citat de CNN. O parte din avere este investita in obligaţiuni de stat la Departamentul Trezoreriei, o parte in actiuni si in fonduri mutuale. George Bush are, de asemenea, cateva conturi la diferite banci. Raportul financiar al vicepresedintelui Dick Cheney indica faptul ca acesta are o avere estimata la peste 20 de milioane de dolari. Presedintele si vicepresedintele sunt obligati prin lege sa-si faca publice situatiile financiare in fiecare an.

Negocieri pentru formarea noului guvern sârb

Reprezentantii partidelor si alianţelor din Parlamentul Serbiei continua negocierile privind posibilele coalitii pentru formarea noului guvern. Potrivit informatiilor neoficiale, la sediul formaţiuni premierului Voislav Kostunica a fost convocata o sedinta la care au participat Partidul Radical Sarb, coalitia formata din Partidul Democratic din Serbia si formatiunea Noua Serbie si partidele in coalitie cu Partidul Socialist din Serbia. Rezultatul negocierilor dintre populari, radicali si socialisti este asteptat de Coalitia pentru o Serbie europeană, a presedintelui Boris Tadic. Acesta a anuntat ca va incepe negocierile cu socialiştii, precizand ca repartizarea portofoliilor nu se discuta in acest moment.

ONU sporeşte presiunea asupra Birmaniei

Naţiunile Unite intensifică presiunea asupra regimului militar din Birmania pentru a ajuta victimele ciclonului Nargis. Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, l-a trimis în regiune pe coordonatorul special pentru înlăturarea efectelor calamităţilor, John Holmes, pentru a se informa asupra situaţiei de la faţa locului. Însuşi Holmes a trebuit să ceară viză şi aşteaptă să o primească. Conform datelor provenite de la Prgramul ONU pentru alimentaţie, ajutoarele care au ajuns în regiune nu sunt nici pe departe suficiente. În plus, problemele la distribuţia acestora persistă. Ultimele estimări indică un număr de 120.000 de morţi în urma furtunilor. Peter Rottach este reprezentantul diaconiei germane implicată în eforturile de ajutorare:


"Pentru noi străinii este un motiv de disperare şi în acelaşi timp de furie, când vedem că oamenii mor de foame şi de sete numai datorită faptului că nu au acces la ajutoarele pe care lumea întreagă doreşte să le pună la dispoziţie".

Rusia ar fi demascat un spion georgian

Serviciul federal rus de securitate a demascat un agent care lucra in Caucazul de Nord pentru serviciile secrete georgiene, relateaza NewsIn. Ramzan Turkosvili, nascut in 1974, "cetatean rus originar din Georgia" care locuieste in Cecenia, urma sa "caute" rebeli pentru "a-i finanta si pentru a organiza o rezistenta armata" in regiune, potrivit unei surse din FSB. Nu au fost facute publice detalii in legatura cu momentul si circumstantele in care a fost capturat georgianul.

Părţile conflictante din Liban se reunesc pentru negocieri

Guvernul pro-occidental din Liban şi reprezentanţi ai mişcării Hezbollah se întâlnesc în Qatar pentru a negocia o ieşire din criza politică ce durează de peste 18 luni. Cele două părţi au fost de acord să reia discuţiile după eforturile de mediere ale Ligii Arabe. Printre altele se va negocia formarea unui guvern de uniune naţională. Săptămâna trecută se ajunsese la confruntări violente după ce guvernul încercase să desfiinţeze reţeaua autarhică de comunicaţii a mişcării Hezbollah. În urma violenţelor şi-au pierdut viaţa peste 60 de persoane.

Merkel confirmă sprijinul Europei pentru America Latină

Cu puţin timp înaintea summitului UE - America Latină, cancelarul german Angela Merkel a dat asigurări că Europa îşi va respecta promisiunile de asistenţă în combaterea sărăciei. După o întrevedere cu preşedintele statului Peru, Alan Garcia, Merkel a subliniat că Europa şi America Latină sunt parteneri pe picior de egalitate. La conferinţa de presă, Angela Merkel a fost întrebată şi despre rezultatele îmbucurătoare ale economiei germane.


"Cred că cifrele sunt un semnal pozitiv, iar creşterea economică ne arată că economia productivă, cea industrială rămâne în continuare pilonul central al dezvoltării noastre. Este o evoluţie pozitivă şi pentru marii actori şi pentru IMM-uri, fapt care denotă un grad mare de stabilitate. Creştere economică înseamnă şi încasări mai mari din impozite, iar consolidarea bugetului de stat rămâne una din priorităţile noastre".

Summit UE - America Latina

Aproximativ 50 de sefi de stat se intalnesc, astazi, la Lima, la cel de-al cincilea summit Uniunea Europeana - America Latina, transmit agentiile internationale de presa. Vor fi dezbatute probleme referitoare la clima, coeziunea sociala si criza alimentara. Pe agenda discutiilor mai sunt inscrise teme referitoare la migratie, lupta impotriva traficului de droguri si biocombustibili.

Explozie violentă în Sri Lanka

Aproximativ 5 persoane si-au pierdut viata si alte 75 au fost ranite in urma unei explozii produse in capitala statului Sri Lanka, Colombo, potrivit armatei srilankeze, transmite CNN. Aparent este vorba de un atentat terorist. Încărcătura explouivă a fost detonată în clipa în care o motocicletă s-a izbit violent de un autobuz al poliţiei.

China a demarat o anchetă după cutremur

Guvernul de la Beijing a decis declansarea unor anchete care sa stabileasca motivele prabusirii mai multor scoli in urma devastatorului cutremur din China si a amenintat cu sanctionarea celor responsabili - transmite France Presse. Un oficial chinez a declarat ca in cazul in care se va dovedi ca au existat probleme legate de constructia scolilor, responsabilii vor fi "tratati fara nicio toleranta".  "Vom raspunde asteptarilor publicului" - a precizat el, dupa ce multi au acuzat calitatea constructiilor scolare care s-au prabusit in cateva secunde. Potrivit estimarilor, 900 de copii au fost prinsi sub daramaturi la Juyuan, 1.000 la Mianyang, 200 la Hanwang.

Dalai Lama în Germania

Liderul spiritual al tibetanilor a reafirmat cu ocazia vizitei pe care o întreprinde în Germania că Tibetul doreşte autonomie, dar a subliniat în acelaşi timp că nu este vorba de independenţă sau desprindere de China. Dalai Lama a avut întâlniri cu premierii din landurile germane Hessa şi Renania de Nord-Vestfalia, precum şi cu preşedintele camerei inferioare a parlamentului, Norbert Lammert. Acesta din urmă a declarat după discuţii că în Tibet nu se pune problema unor drepturi speciale, ci a drepturilor omului. Ministrul dezvoltării, doamna Heidemarie Wieczorek-Zeul urmează să aibă astăzi o întrevedere cu Dalai Lama. Ambasada Chinei la Berlin a înaintat un protest oficial ministerului de externe privind primirea liderului spiritual în Germania. La Berlin însă s-au iscat controverse privind vizita lui Dalai Lama şi a primirii oficiale. Mulţi oficiali de rang înalt au invocat agende încărcate pentru a evita o întrevedere care ar tensiona şi mai mult relaţiile cu Beijingul. Reinhard Bütikofer, preşedinte al ecologiştilor:


"Doamna Merkel se lăuda anul trecut că l-a primit pe Dalai Lama cu mai mult fast decât George W. Bush, iar anul acesta îl sfătuieşte pe preşedintele Köhler să nu se întâlnească cu liderul spiritual".

Obama respinge atacurile preşedintelui Bush

Senatorul de culoare Barack Obama a condamnat declaratiile facute de presedintele american George Bush in fata Knessetului, potrivit carora "cei dispusi sa negocieze cu teroristii si radicalii se inseala la fel de mult ca cei care credeau ca pot opri apetitul expansionist si fanatismul nazistilor". Potrivit BBC, afirmatia pare sa faca trimitere la Barack Obama, care a spus ca este deschis dialogului cu Siria si Iranul. Totusi, Casa Alba a negat ca afirmatiile presedintelui se refera la o anume persoana, insa republicanii au identificat deja ideile senatorului de culoare referitoare la Orientul Mijlociu si aparenta lui incapacitate de a-si atrage alegatorii evrei ca puncte sensibile in cazul in care va fi desemnat candidatul democratilor in cursa pentru Casa Alba.

Ameninţări cu atentate la EURO 2008

Al-Qaida ameninţă că va organiza atentate în timpul campionatului european de fotbal Euro 2008. Evenimentul sportiv va începe în iunie în Austria şi Elveţia, relatează AFP. "EURO 2008 este o ţintă menţionată de reţeaua teroristă islamistă. Urmărim situaţia cu mare atenţie", a declarat pentru cotidianul „Liberte” un oficial de la serviciul de analiză şi prevenire din cadrul poliţiei federale elveţiene. Aceeaşi sursă a precizat că ameninţările se referă la alte avertismente postate cu câteva săptămâni în urmă pe site-urile islamiste. Autorităţile se declară pregătite pentru a înfrunta orice eveniment neprevăzut.

Bush prezintă viziunea sa despre pacea în Orientul Mijlociu

Preşedintele american, George W. Bush, a prezentat în discursul ţinut în faţa legislativului israelian viziunea sa despre pacea durabilă în Orientul Mijlociu şi a lansat de asemenea un apel la combaterea globală a terorismului. Bush a atras atenţia cu precădere asupra pericolului reprezentat de ceea ce el a numit "înarmarea nucleară a Iranului". De la Cairo la Riad şi Bagdad, oamenii ar putea trăi în societăţi democratice libere în termen de câteva decenii, a spus şeful de la Casa Albă. Iar cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă a statului Israel, Bush a reafirmat alianţa "indestructibilă" dintre SUA şi Israel. Preşedntele american este aşteptat în Arabia Saudită, unde va purta convorbiri de asemenea despre influenţa Iranului în Orientul Mijlociu.



 
Imaginile zilei
ImageOfTheDay
Date bursiere
  • DAX

    DAX-Verlauf
  • DOW JONES

    DAX-Verlauf
  • Kursliste